Armaghedonu' pe 4 roti!
Revin cu o noua portare a unei francize cunoscute, pe Android, si anume Carmageddon. Jocul are o istorie ceva mai intunecata, fiind interzis in unele tari. Poate ca unii se intreaba de ce? Vedeti imediat.
Sper ca v-a lamurit poza de mai sus. Daca nu, haideti sa va explic.
Carmageddon este un joc aparut in 1997 pe PC ( MS-DOS, Windows, Mac OS ) si care la lansare a avut cateva probleme cu legea in diferite tari care nu intelegeau ca lovitul persoanelor cu masina este amuzant, si ca iti da puncte bonus, si timp.
Dupa aceasta scurta istorie a jocului, trecem la premiza. Ca in orice joc de curse, aveti 5 oponenti cu care va veti duela pe parcursul a 36 de harti pline de bonusuri si alte secrete, asta daca v-ati plictisit de cursa in sine si v-ati decis sa explorati.
Oponenti care vin in diferite dimensiuni si culori, de la buldozere uriase pana la masini de curse, 28 la numar. Iti incepi cariera de pe locul 99 si iti croiesti drumul pana pe podium castigand curse si bani (sau credit, asa cum ne corecteaza jocul). Cursele le poti castiga in 3 feluri. Poti castiga cursa propriu zisa, poti "elimina" adversarii rand pe rand sau poti calca un anumit numar de persoane. Pe fiecare harta puteti face asta, asadar elementul de rejucabilitate este prezent.
Hartile sunt si ele diversificate, de la mall-uri pline de oameni la statiuni montane de schi sau santiere de constructie. Ce am observat este ca unele harti se repeta, traseul fiind putin modificat.
Daca v-ati plictisit sa va intreceti puteti sa explorati harta, astfel descoperind cateva locatii interesante. De exemplu, in primul nivel, puteti intra intr-un stadion de rugby unde puteti crea panica intre jucatori si pe care ii puteti elimina de tot din joc.
Daca va abateti de la traseu puteti gasi si cateva powerup-uri care sa va ajute.
Nu va asteptati ca grafica sa va dea pe spate, vorbind totusi de un joc din anii 90 care odata cu portarea pe mobil nu a suferit nici o modificare vizuala. Tot este amuzant insa sa dati peste o femeie cu tot cei 16 pixeli ai ei (poate am eu probleme la etaj).
Controlul este si el cat se poate de simplu, amplasarea butoanelor virtuale aducand aminte de seria GTA. Daca nu va place insa, aveti la dispozitie setarile, acolo unde va puteti customiza butoanele asa cum va place. Apropo, un mic sfat, in timpul cursei, daca dati un swipe in dreapta, puteti gasi harta. Mie mi-a luat ceva sa descopar asta.
Ce sa mai, Carmageddon este un joc de care va veti bucura ceva vreme si care poate va va aduce aminte de copilarie.
Jocul costa 3,72 RON insa va las mai jos si un link pentru varianta demo gratis, unde puteti testa un video. Personal, eu zic ca merita cumparat, are un pret foarte accesibil, ofera mai mult decat alte jocuri cu plata si va poate convinge cu ajutorul unui demo daca este pe placul vostru.
Daca doriti un joc de curse mai "altfel" in care va puteti elibera de nervi, recomand cu mare placere.
Varianta DEMO (Gratis)
si versiunea FULL (cu plata)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu